Biologia
credinţei
de dr. Bruce
Lipton
Cercetari recente arata ca parintii isi influenteaza in mod
subconstient copiii chiar inainte de nastere si ca acest act, efectuat in mod
constient, poate duce la nasterea unor copii mai inteligenti, mai sanatosi si
mai fericiti.
Cresterea constienta a copiilor
 Fara indoiala ca ati auzit argumentul seducator ce sustine
ca imediat ce parintii isi transmit genele copiilor lor, ocupa apoi locul din
spate in viata acestora; ei trebuie apoi doar sa se abtina de la a abuza de
copiii lor, trebuie sa-i hraneasca, sa-i imbrace si apoi sa astepte sa vada unde
ii conduc genele preprogramate. Aceasta notiune le permite parintilor sa-si
continue viata pe care o duceau inainte de nasterea copiilor, ei putand sa-si
lase pur si simplu copiii la cresa, cu ingrijitorii de copii sau la gradinita.
Este o idee seducatoare pentru parintii ocupati si/sau lenesi, precum si
pentru parintii ca mine, care au copii cu personalitati radical diferite.
Obisnuiam sa cred ca fiicele mele sunt diferite deoarece au mostenit seturi
diferite de gene in momentul conceptiei – un proces aleator de selectie in care
mama lor si cu mine nu am avut nici un rol. La urma urmei, ma gandeam, au
crescut in acelasi mediu, deci motivul existentei acelor diferente trebuie sa
fie natura (genele).
Realitatea, din cate stiu acum, este foarte
diferita. Stiinta de frontiera confirma ceea ce mamele si tatii iluminati au
cunoscut dintotdeauna: ca parintii conteaza – in ciuda cartilor bine vandute
care incearca sa-i convinga ca nu asa stau lucrurile.
Pentru a-l cita pe
dr. Thomas Verny, un pionier in domeniul psihiatriei prenatale si perinatale:
"Rezultatele aparute in literatura examinata de-a lungul deceniilor stabilesc
fara nici o indoiala ca parintii au o influenta coplesitoare asupra atributelor
mentale si fizice ale copiilor pe care ii cresc."
Verny spune ca aceasta
influenta incepe nu dupa, ci inainte de nastere. Cand Verny a sustinut pentru
prima data, in cartea The Secret Life of the Unborn Child, ca influenta
parintilor se intinde chiar si in perioada de gestatie, dovezile stiintifice
erau inca putine la numar, iar expertii au fost sceptici.
Deoarece
savantii credeau ca creierul uman nu devine functional decat dupa nastere, se
presupunea ca fetusii si bebelusii nu au amintiri si nu simt nici o durere. La
urma urmei, nota Freud – care a creat termenul de "amnezie infantila" –
majoritatea oamenilor nu-si amintesc nimic din ce s-a intamplat inaintea varstei
de 3-4 ani.
Oricum, specialistii in neurologie si in psihologia
experimentala demoleaza acum mitul ca bebelusii nu-si pot aminti – sau, de fapt,
invata – si impreuna cu acesta si notiunea ca parintii sunt simpli spectatori la
desfasurarea vietilor copiilor. Sistemul nervos al fetusilor si al
nou-nascutilor are posibilitati senzoriale si de invatare foarte vaste, precum
si un tip de memorie pe care neurologii o numesc "memorie implicita".
Alt pionier al psihologiei prenatale si perinatale, David Chamberlain,
scrie in cartea The Mind of Your Newborn Baby ("Mintea noului tau nascut"):
"Adevarul este ca mult din ceea ce am crezut noi in mod traditional despre
bebelusi este fals. Ei nu sant fiinte simple, ci complexe si fara varsta – mici
creaturi cu ganduri neasteptat de mari."
Aceste mici si complexe
creaturi au in pantecele matern o viata anterioara nasterii care le influenteaza
profund comportamentul si sanatatea pe termen lung: "Calitatea vietii in
pantecele matern, casa noastra temporara de dinainte de a ne naste, ne
programeaza predispozitia pentru bolile arterei coronare, infarct, diabet,
obezitate si o multime de alte conditii ale vietii ce va urma," scrie dr. Peter
W. Nathanielsz in Life in the Womb: The Origin of Health and Disease ("Viata in
pantecele matern: Originea sanatatii si a bolii").
Recent, o gama chiar
mai larga de boli cronice specifice vietii adulte, incluzand osteoporoza,
psihoza si sindromul maniaco-depresiv, au fost relationate de influentele asupra
dezvoltarii pre si perinatale.
Recunoasterea rolului pe care il joaca
mediul prenatal in crearea bolii impune o reconsiderare a determinismului
genetic. Nathanielsz scrie: "Exista dovezi importante ca programarea sanatatii
intregii vieti de catre conditiile din pantece este cel putin la fel de
importanta ca genele noastre in determinarea modului in care ne vom purta mental
si fizic de-a lungul vietii.
Gene myopia ("miopia genelor") este
termenul care descrie cel mai bine opinia curenta a majoritatii oamenilor dupa
care sanatatea si destinul ne sunt controlate doar de gene... In contrast cu
fatalismul relativ al aceste opinii, intelegerea mecanismelor care se afla la
baza programarii calitatii vietii in faza de gestatie poate imbunatati viata
copiilor nostri si a copiilor lor."
"Mecanismele" de programare la care
se refera Nathanielsz sunt mecanismele epigenetice (discutate anterior in cartea
mea), prin care stimulii din mediu regleaza activitatea genelor. Dupa cum afirma
Nathanielsz, parintii pot imbunatati mediul prenatal. Facand acest lucru, ei
actioneaza ca niste ingineri geneticieni pentru copiii lor. Ideea ca parintii
pot transmite modificari ereditare din viata lor in cea a copiilor lor este
desigur un concept lamarckian care intra in conflict cu darwinismul.
Nathanielsz este unul dintre oamenii de stiinta care sunt destul de
curajosi pentru a-l cita pe Lamarck: "...are loc transmiterea intre generatii a
caracteristicilor prin mijloace negenetice. Lamarck avea dreptate, desi
transmiterea intre generatii a caracteristicilor dobandite are loc prin
mecanisme care erau necunoscute pe vremea sa."
Capacitatea de raspuns a
indivizilor la conditiile de mediu percepute de mamele lor inainte de nastere le
permite sa-si optimizeze dezvoltarea genetica si fiziologica pe masura ce se
adapteaza la mediul inconjurator perceput.
Aceeasi plasticitate
epigenetica ce favorizeaza dezvoltarea umana o poate lua intr-o directie gresita
si conduce la batranete la o gama de boli cronice daca un individ experimenteaza
conditii adverse de alimentatie si de mediu in timpul perioadelor de dezvoltare
in etapa fetala si in cea neonatala.
Aceleasi influente epigenetice
continua si dupa nasterea copilului, deoarece parintii ii influenteaza in
continuare mediul. Noi cercetari subliniaza importanta pe care parintii o au
asupra dezvoltarii creierului: "Pentru creierul aflat in dezvoltare, mediul
social furnizeaza cele mai importante experiente care influenteaza modul de
manifestare a genelor, ceea ce determina felul in care neuronii se
interconecteaza creand caile neuronale ce dau nastere activitatii mintale,"
scrie dr. Daniel J. Siegel in The Developing Mind.
Cu alte cuvinte,
bebelusii au nevoie de un mediu favorabil pentru a activa genele care duc la
dezvoltarea unor creiere sanatoase. Dupa cum arata ultimele descoperiri,
parintii continua sa actioneze ca inginieri geneticieni chiar si dupa nasterea
copilului.
Programarea parentala: puterea mintii subconstiente
 As dori sa va povestesc cum am ajuns eu – care ma consider
ca facand parte din categoria celor care nu sunt pregatiti sa aiba copii – sa ma
indoiesc de presupunerile mele inradacinate referitoare la cresterea copiiilor.
Nu veti fi surprinsi sa aflati ca mi-am inceput reevaluarea in Caraibe, locul in
care a prins radacini trecerea mea la Noua Biologie.
Am fost inspirat de fapt de un
eveniment nefericit: un accident de motocicleta. Eram in drum spre locul unde
urma sa conferentiez cand am dat, in mare viteza, peste o bordura. Motocicleta
s-a rasturnat. M-am lovit puternic la cap, dar, din fericire, purtam casca. Am
ramas inconstient o ora si jumatate, iar studentii si colegii mei au crezut un
timp ca am murit.
Atunci cand mi-am revenit, simteam ca mi-am rupt toate
oasele. In urmatoarele cateva zile abia am putut merge, amintind de o versiune
care gemea a lui Quasimodo. Fiecare pas era un memento dureros ca "viteza
ucide".
Cand ieseam scartaind de la ore intr-o dupa-amiaza, unul dintre
studentii mei a sugerat ca m-ar putea ajuta o vizita la colegul sau de camera,
un student care era si chiropractician. Dupa cum am explicat in capitolul sase
al cartii mele, nu numai ca nu mai fusesem vreodata la un chiropractician, dat
fusesem invatat de comunitatea alopata sa-i consider sarlatani pe
chiropracticieni. Atunci cand ai insa dureri mari, incerci lucruri la care nici
nu te-ai gandi in momentele in care te simti bine.
In "biroul"
improvizat in dormitorul chiropracticianului mi s-a prezentat pentru prima data
kineziologia, cunoscuta popular ca "testarea muschilor". Chiropracticianul mi-a
spus sa intind mana si sa rezist la presiunea pe care a aplicat-o spre in jos.
Nu mi-a fost greu sa rezist fortei usoare cu care apasa.
Mi-a cerut apoi
sa intind mana si sa rezist iarasi la apasare in timp ce spuneam: "Numele meu
este Bruce". Din nou, nu mi-a fost greu sa rezist, dar acum incepeam sa cred ca
avertismentele colegilor mei universitari fusesera corecte: "Asta e o nebunie!"
Chiropracticianul mi-a spus apoi sa intind mana si sa rezist la apasare
in timp ce spuneam cu sinceritate: "Numele meu este Mary". Spre uimirea mea,
bratul mi-a cazut in ciuda rezistentei mele puternice.
"Asteapta o
clipa," am spus. "Probabil ca nu m-am opus destul de tare; incearca din nou."
Asa am si facut, de data asta incercand cu si mai multa forta sa rezist. Totusi,
dupa ce repetam "Numele meu este Mary", mana imi cadea ca o piatra.
Studentul, care imi era acum profesor, mi-a explicat ca atunci cand mintea
constienta are o credinta care este in conflict cu un "adevar" invatat anterior
si depozitat in mintea subconstienta, conflictul intelectual se manifesta ca o
slabire a muschilor.
Spre uimirea mea am realizat ca mintea mea
constienta, pe care o utilizasem cu atata incredere in mediile academice, nu era
cea care detinea controlul atunci cand pronuntam o opinie care diferea de un
adevar aflat in mintea subconstienta.
Mintea mea inconstienta se opunea
eforturilor intense ale mintii constiente de a tine bratul intins in timp ce
pretindeam ca numele meu este Mary. Am ramas uimit de descoperirea ca exista
alta "minte", alt copilot al vietii mele.
Mai socant era faptul ca
aceasta minte ascunsa, mintea despre care stiam atat de putin (cu exceptia unor
cunostinte teoretice din psihologie), era chiar mai puternica decat mintea
constienta, exact dupa cum pretinsese Freud.
Pana la urma, prima mea
vizita la un chiropractician s-a dovedit a fi genul de experienta care-ti
schimba viata. Am aflat ca chiropracticienii pot avea acces la puterea innascuta
de vindecare a organismului folosind kinesiologia pentru a lucra asupra
pozitiilor gresite ale vertebrelor.
Am iesit din acel dormitor
simtindu-ma ca un om nou dupa cateva manevre simple de ajustare a pozitiei
vertebrelor executate pe masa "sarlatanului" – fara folosirea vreunui
medicament. Si, ceea ce este mai important, mi-a fost prezentat "personajul din
spatele cortinei", mintea mea subconstienta!
In timp ce paraseam
campusul, mintea mea constienta se agita examinand implicatiile puterii
superioare a mintii subconstiente, care imi fusese ascunsa pana atunci. Am
cuplat aceste reflectii cu studiile mele din domeniul fizicii cuantice, unde
invatasem ca gandurile pot stimula comportamentul mai eficient decat moleculele
fizice.
Subconstientul meu "stia" ca numele meu nu este Mary si s-a opus
insistentei mele de a sustine asa ceva. Ce altceva "stia" mintea mea
subconstienta si cum invatase aceste lucruri?
Pentru a intelege mai bine
ce se intamplase in biroul chiropracticianului, m-am indreptat mai intai catre
neuroanatomia comparativa – care arata ca, cu cat un organism se afla mai jos pe
firul evolutiei, cu atat este mai putin dezvoltat sistemul sau nervos si cu atat
mai mult se bazeaza pe comportamentul preprogramat (natura).
Fluturii de
noapte zboara spre lumina, broastele testoase revin la anumite insule si isi
depun ouale pe plaja la momentul potrivit, iar randunicile se intorc la
Capistrano la o data precisa, fara ca aceste organisme (din cate stim noi) sa
cunoasca motivul pentru care se comporta astfel. Aceste comportamente sunt
innascute; ele sunt implantate genetic in organism si sunt clasificate ca
"instincte".
Organismele aflate mai sus in lantul evolutiv au sisteme
nervoase integrate mai complex, conduse de creiere tot mai mari care le permit
sa dobandeasca modele comportamentale complicate prin invatare experimentala.
Complexitatea acestui mecanism de invatare pe baza factorilor de mediu
culmineaza probabil la oameni, care sunt in varful sau macar aproape de varful
lantului evolutiei.
 Pentru a-i cita pe antropologii Emily A. Schultz and Robert
H. Lavenda: "Pentru a supravietui, fiintele umane sunt mai dependente de
invatare decat alte specii. Noi nu avem instincte care sa ne protejeze automat
si care sa ne faca sa gasim, de exemplu, mancare si adapost."
Avem
desigur instincte comportamentale care sunt innascute, cum ar fi instinctul
noului nascut de a suge, de a-si trage repede mana din foc si de a inota automat
cand este pus in apa.
Instinctele sunt comportamente implantate,
fundamentale pentru supravietuirea tuturor oamenilor, independent de cultura din
care fac parte sau de epoca in care s-au nascut. Nou-nascutii pot inota la fel
de gratios ca delfinii la cateve clipe dupa nastere, dar copiii dobandesc rapid
o teama de apa de la parintii lor.
Observati raspunsul parintilor in
momentul in care copilul nesupravegheat se aventureaza langa un bazin sau alta
apa mare. Copilul invata de la parinti ca apa este periculoasa. Parintii trebuie
ulterior sa lupte pentru a-l invata pe Johnny sa inoate.
Primul lor mare
efort consta in depasirea fricii de apa pe care i-au insuflat-o in primii ani de
viata. Prin evolutie insa, perceptiile noastre educate au devenit mai puternice,
in special pentru ca pot sa nu tina seama de instinctele programate genetic.
Mecanismele fiziologice ale organismului (de exemplu, pulsul, tensiunea
sanguina, modul de sangerare, temperatura corpului) sunt, prin natura lor,
instincte programate. Oricum, yoghinii si oamenii obisnuiti care folosesc
biofeedback-ul pot invata sa regleze constient aceste functii "innascute".
Savantii s-au concentrat asupra creierelor noastre mari considerandu-le
motivul capacitatii noastre de a invata un astfel de comportament complex. Ar
trebui totusi sa ne temperam entuziasmul pentru teoria creierului mare, luand in
considerare ca cetaceele (porcii de mare si delfinii), de exemplu, au o
suprafata cerebrala mai mare ca a noastra.
Descoperirile neurologului
britanic dr. John Lorber, prezentate intr-un articol din 1980 in revista
Science, intitulat Is Your Brain Really Necessary? ("Este creierul vostru cu
adevarat necesar?") pun de asemenea sub semnul intrebarii notiunea ca marimea
creierului este cel mai important factor pentru inteligenta umana.
Lorber a studiat multe cazuri de hidrocefalee ("apa la creier") si a
concluzionat ca si in cazul in care lipseste cea mai mare parte a cortexului
cerebral (stratul exterior al cerierului), pocientii pot duce o viata normala.
Scriitorul Roger Lewin il citeaza pe Lorber in articolul sau: "Exista un student
la Universitatea Sheffield care are un coeficient de inteligenta de 126 si care
si-a luat examenul la matematica cu nota maxima, fiind complet normal din punct
de vedere social. Baiatul, virtual, nu are totusi creier... Cand i-am facut o
scanare a creierului, am vazut ca in locul unui tesut normal cu o grosime de 4,5
cm intre ventriculi si suprafata corticala exista doar un strat subtire de
membrana cu o grosime de cca. 1 mm. Craniul sau este, in principal, plin cu
fluid cerebrospinal."
Descoperirile provocatoare ale lui Lorber
sugereaza ca trebuie sa reconsideram vechile credinte despre modul de
functionare a creierului si despre baza fizica a inteligentei umane. Cred ca
inteligenta umana poate fi inteleasa complet doar daca includem in studiu si
spiritul ("energia"), sau ceea ce psihologii specializati si fizica cuantica
numesc mintea "superconstienta".
As dori acum doar sa discut despre
mintea constienta si mintea subconstienta – concepte cu care psihologii si
psihiatrii se confrunta de mult – pentru a asigura fundatia biologica pentru
cresterea constienta a copiilor, precum si metode psihologice de vindecare
bazate pe energie.
Programarea umana. Cand mecanisme bune se
defecteaza
Sa revenim la provocarea evolutiva adresata fiintelor
umane, care trebuie sa invete asa de repede sa supravietuiasca si sa devina o
parte a comunitatii lor sociale. Evolutia ne-a inzestrat creierele cu
capacitatea de a descarca rapid in memorie un numar inimaginabil de
comportamente si credinte.
Cercetari aflate in desfasurare sugereaza ca
o o cheie pentru a intelege cum functioneaza aceasta descarcare rapida de
informatii consta in activitatea electrica variabila a creierului, vizibila in
electroencefalograme (EEG). Definitia literala a EEG-urilor este "imagini
electrice a creierului".
Aceste imagini din ce in ce mai sofisticate
reveleaza o gama gradata de activitate cerebrala la fiintele umane. Adultii si
copiii prezinta variatii EEG ce merg de la unde delta de joasa frecventa pana la
unde beta de inalta frecventa. Cercetatorii au observat totusi ca activitatea
EEG a copiilor prezinta, la fiecare faza de dezvoltare, predominanta unui anumit
tip de unde cerebrale.
Dr. Rima Laibow, in Quantitative EEG and
Neurofeedback ("EEG cantitativa si neurofeedback-ul"), descrie progresul acestor
faze de modificare a activitatii cerebrale. (Laibow, 1999, 2002) Intre nastere
si varsta de doi ani, creierul uman opereaza predominant la cea mai scazuta
frecventa EEG, 0,5-4 Hz, cunoscuta sub numele de unde delta. Desi acesta este
tipul predominant, bebelusii pot prezenta periodic scurte explozii de activitate
EEG cu frecventa mai mare.
Un copil incepe sa aiba o activitate EEG
caracterizata de unde cu frecventa mai mare, unde theta (4-8 Hz) la varste
cuprinse intre doi si sase ani. Hipnoterapeutii fac sa scada activitatea
creierului pacientilor la delta si theta deoarece aceste unde cerebrale cu
frecventa joasa corespund unei stari mai sugestibile, mai programabile.
Aceasta ne da un indiciu important asupra motivului pentru care copiii, ale
caror creiere opereaza in principal la aceleasi frecvente de la nastere pana la
varsta de sase ani, pot prelua volumul incredibil de informatii de care au
nevoie pentru a prospera in mediul in care traiesc. Capacitatea de a procesa
aceasta cantitate vasta de informatii este o adaptare neurologica importanta
pentru a facilita acest proces intens de culturalizare.
Mediul uman si
moravurile sociale se schimba atat de rapid incat nu ar fi avantajos sa se
transmita comportamente culturale prin intermediul instinctelor programate
genetic. Copiii mici observa cu mare atentie mediul inconjurator si preiau
intelepciunea lumeasca oferita de parinti direct in memoria lor subconstienta.
Ca rezultat, comportamentul si credintele parintilor devin proprii copiilor
acestora.
Cercetatori de la Institutul de Cercetare a Primatelor din
cadrul Universitatii din Kyoto au descoperit ca puii de cimpanzei invata si ei
la fel, observandu-si pur si simplu mamele. Intr-o serie de experimente, o mama
a fost invatata sa identifice ideogramele japoneze pentru un numar de culori.
Atunci cand litera japoneza pentru o culoare specifica aparea pe
monitorul unui computer, cimpanzeul a invatat sa aleaga materialul colorat
corespunzator. Dupa ce selecta culoarea corecta, cimpanzeul primea o moneda pe
care o putea folosi la un automat ce vindea fructe. In timpul procesului de
invatare, cimpanzeul femela isi tinea langa ea puiul.
Spre surpriza
cercetatorilor, intr-o zi, in timp ce mama isi lua fructul de la automat, puiul
de cimpanzeu a activat computerul. Cand a aparut litera pe ecran, el a selectat
culoarea corecta, a primit o moneda si apoi a urmat-o pe mama sa la automat.
Cercetatorii uimiti au conchis ca puii pot capata deprinderi complexe doar prin
observare si ca nu trebuie sa fie dirijati de parintii lor.
 Si la oameni comportamentele, credintele si atitudinile
fundamentale pe care le observam la parinti devin cai sinaptice in mintiile
noastre subconstiente. Dupa ce sunt programate in mintea subconstienta, ele ne
controleaza biologia pentru tot restul vietii – in afara cazului in care gasim o
cale de a le reprograma.
Oricine se indoieste de sofisticarea acestui
mod de dobandire de deprinderi ar trebui sa se gandeasca la momentul in care,
pentru prima data, copilul sau a lasat sa-i scape o injuratura culeasa chiar de
la parinti. Sunt sigur ca ati observat gradul de sofisticare, pronuntarea
corecta, stilul nuantat si contextul care poarta semnatura parintilor.
Fiind data precizia acestui sistem de inregistrare a comportamentului,
va puteti imagina care sunt consecintele faptului de a-ti auzi parintii spunand
ca esti "un copil stupid", ca "nu meriti aceste lucruri", "nu esti bun de
nimic", "nu ar fi trebuit sa te nasti vreodata" sau ca "esti o fiinta slaba,
bolnavicioasa".
Cand parinti nechibzuiti sau nepasatori transmit aceste
mesaje copiilor, ei uita fara indoiala ca astfel de comentarii sunt preluate de
mintea subconstienta ca "fapte" absolute, la fel de sigur cum e copierea de
informatii in computerul dumneavoastra.
La inceputul dezvoltarii,
constiinta copilului nu a evoluat suficient pentru a stabili in mod critic ca
acele enunturi sunt doar observatii taioase si nu neaparat caracterizari
realiste ale "sinelui". Dupa ce au fost programate in mintea subconstienta,
aceste abuzuri verbale sunt definite ca "adevaruri" ce formeaza in mod
inconstient comportamentul si potentialul copilului.
Pe masura ce
crestem, devenim mai putin susceptibili la programarea din exterior, odata cu
aparitia marita a undelor alfa de frecventa mai mare (8-12 Hz). Activitatea alfa
este pusa in relatie cu starile de constiinta calma.
In timp ce
majoritatea organelor noastre senzoriale, cum ar fi ochii, urechile si nasul,
observa lumea exterioara, constiinta poate fi comparata cu un organ de simt care
se comporta ca o oglinda, reflectand activitatile interioare ale comunitatii
celulare corporale; ea este o constienta a "sinelui".
In jurul varstei
de 12 ani, spectrul EEG al copilului incepe sa prezinte perioade mari de
activitate la frecvente si mai mari – unde beta (12-35 Hz). Starile beta sunt
caracterizate drept "constiinta activa sau focalizata" – tipul de activitate
cerebrala folosit pentru a citi acest material.
Recent a fost definita o
a cincea stare a activitatii EEG. Aceasta gama de frecvente, la care se face
referire prin numele de unde gamma (de peste 35 Hz), apare in timpul starilor de
"performanta maxima", de exemplu, cand un pilot este in procesul de aterizare
sau un jucator profesionist de tenis de masa este implicat intr-un schimb rapid
de mingi.
Atunci cand copiii ajung la adolescenta, mintile lor
subconstiente sunt pline de informatii, de la cunoasterea felului de a merge la
"cunoasterea" ca nu sunt buni de nimic sau la cunoasterea, insuflata de parinti
iubitori, ca sunt capabili sa realizeze orice isi propun.
Suma
instinctelor noastre programate genetic si a credintelor pe care le-am invatat
de la parinti formeaza mintea subconstienta, care se poate opune atat
capacitatii de a ne tine bratul ridicat in cabinetul unui chiropractician, cat
si celor mai sincere hotarari luate de Anul Nou de a ne opri auto-sabotarea cu
droguri sau alimente.
Revin la celule, care ne pot invata multe despre
noi insine. Am afirmat de multe ori in cartea mea ca o celula este inteligenta.
Dar atunci cand celulele creaza comunitati celulare, ele urmeaza "vocea
colectiva" a organismului, chiar daca acea voce impune un comportament
auto-distructiv. Fiziologia si modelele noastre comportamentale se conformeaza
"adevarurilor" vocii centrale, indiferent ca este vorba despre credinte
constructive sau distructive.
Am descris puterea mintii subconstiente,
dar vreau sa accentuez ca nu e nevoie sa consideram subconstientul drept un
izvor freudian infricosator, extrem de puternic, de "cunoastere" distructiva. In
realitate, subconstientul este o baza de date lipsita de emotii, constituita din
programe a caror functie este legata strict de citirea semnalelor provenite din
mediul inconjurator si de angajarea in programe comportamentale innascute – fara
intrebari, fara rationamente.
Mintea subconstienta este un "hard disk"
programabil in care sunt descarcate experientele noastre de viata. Programele
innascute sunt in mod fundamental comportamente de tipul stimul-raspuns.
Stimulii care activeaza comportamentul pot fi semnale detectate de
sistemul nervos din lumea exterioara si/sau semnale care apar din corp, cum ar
fi emotiile, placerea si durerea. Atunci cand este perceput un stimul, el va
determina automat raspunsul comportamental care a fost invatat cand a fost
experimentat pentru prima data semnalul respectiv. De fapt, oamenii care
realizeaza natura automata a acestui raspuns admit frecvent ca "s-a apasat pe
butoanele lor".
Inainte de evolutia mintii constiente, functiile
creierului animal constau doar in cele pe care le corelam cu mintea
subconstienta. Aceste minti mai primitive erau simple dispozitive stimul-raspuns
care reactionau automat la stimulii din mediu activand instincte programate
genetic sau comportamente simple, invatate.
Animalele nu evoca in mod
"constient" astfel de comportamente, care de fapt pot sa le fie chiar
necunoscute. Comportamentele lor sunt reflexe programate, la fel cum este
clipitul din ochi daca apare o adiere de vant sau miscarea piciorului dupa
lovirea articulatiei genunchiului.
Mintea constienta – creatorul din
interior
Evolutia mamiferelor superioare, incluzand cimpanzeii,
cetaceele si oamenii, a adus un nou nivel de constienta numita "constiinta de
sine" sau, simplu, minte constienta. Noua minte constienta reprezinta un
important avantaj evolutiv. Mintea anterioara, cea subconstienta, este "pilotul
automat"; mintea constienta este controlul manual.
De exemplu, daca o
minge se va apropia in viteza de ochiul dumneavoastra, mintea constienta, mai
lenta, probabil ca nu va avea timp sa constientizeze proiectilul amenintator;
totusi, mintea subconstienta, care proceseaza aproximativ 20.000.000 de stimuli
pe secunda, fata de cei 40 de stimuli pe secunda interpretati de mintea
constienta, va face ca ochiul sa clipeasca.
Mintea subconstienta, unul
dintre cei mai puternici procesori de informatie cunoscuti, observa in mod
specific atat lumea inconjuratoare, cat si constienta interna a corpului,
citeste indiciile din mediu si activeaza imediat comportamente dobandite
(invatate) anterior – toate acestea fara ajutorul, supravegherea sau macar
constienta mintii constiente.
Cele doua minti constituie un duet
dinamic. Mintea constienta isi poate folosi resursele pentru a se concentra
asupra unui subiect specific, de exemplu, asupra petrecerii la care veti merge
vineri seara. Simultan, mintea dumneavoastra subconstienta poate impinge in
siguranta masina de tuns iarba, reusind sa nu va taie piciorul sau sa treaca
peste pisica, chiar daca nu sunteti atent in mod constient la tunderea ierbii.
Cele doua minti coopereaza si la dobandirea de comportamente foarte
complexe ce pot fi ulterior conduse inconstient. Va amintiti prima zi la volanul
unei masini, pregatindu-va sa invatati sa sofati? Numarul de lucruri de care
trebuia sa se ocupe mintea constienta era ametitor.
In timp ce va tineati privirea asupra soselei, trebuia sa priviti in oglinzile
laterale si de spate, sa fiti atent la vitezometru si la alte indicatoare, sa
folositi doua picioare pentru cele trei pedale ale unui vehicul standard si sa
incercati sa va pastrati calmul in timp ce treceati pe langa diversi
observatori.
A durat destul de mult timp pana cand toate aceste
comportamente au fost "programate" in minte. Astazi va urcati in masina, porniti
motorul si va ganditi la lista de cumparaturi in timp ce mintea subconstienta
activeaza supusa toate abilitatile complexe de care aveti nevoie pentru a
conduce – fara a trebui ca, macar o singura data, sa trebuiasca sa va ganditi la
mecanismul sofatului.
Stiu ca nu sunt singurul care a experimentat asta.
Conduceti si aveti o discutie placuta cu pasagerul de langa dumneavoastra. De
fapt, constiinta dumneavoastra ajunge atat de captivata de conversatie incat pe
drum va aduceti aminte ca nu ati fost atent la condus de cinci minute. Dupa o
tresarire, realizati ca sunteti inca pe banda pe care trebuie si ca va deplasati
corect in trafic.
O verificare rapida a oglinzii de spate va arata ca nu
ati lasat in urma stalpi daramati si cutii postale strivite. Daca nu
dumneavoastra ati condus constient masina, cine a facut-o? Mintea subconstienta!
Si cat de bine a facut-o? Cu toate ca nu a fost observata, mintea subconstienta
a procedat aparent la fel de bine pe cat a fost invatata in timpul experientelor
pe care le-ati avut ca sofer.
Pe langa facilitarea programelor
subconstiente uzuale, mintea constienta are si puterea de a fi creatoare in mod
spontan in raspunsurile sale la stimulii din mediu. Prin capacitatea de a se
reflecta pe sine insasi, mintea constienta poate observa comportamentele in timp
ce acestea sunt in desfasurare. In timp ce un comportament preprogramat se
deruleaza, mintea constienta observatoare poate interveni, opri comportamentul
si crea un raspuns nou.
Mintea constienta ne ofera astfel o vointa
libera – ceea ce inseamna ca nu suntem doar victimele programarii noastre.
Pentru a realiza aceasta, trebuie oricum sa fim complet constienti macar de
faptul ca s-a declansat programarea – o sarcina dificila, dupa cum poate
confirma oricine si-a testat puterea vointei. Programarea subconstienta isi reia
pozitia de frunte in clipa in care mintea constienta nu mai este atenta.
Mintea constienta poate de asemenea gandi in trecut si in viitor, in
timp ce mintea subconstienta opereaza intotdeauna in momentul prezent. Cand
mintea constienta este ocupata cu diverse fantezii, planuri de viitor sau cu
examinarea unor exepriente de viata din trecut, mintea subconstienta este
intotdeauna la datorie, dirijand eficient comportamentele necesare fara a avea
nevoie de o supraveghere constienta.
Cele doua minti reprezinta
intr-adevar un mecanism fenomenal, dar iata cum acesta o poate lua razna. Mintea
constienta este "sinele", vocea propriilor noastre ganduri. Ea poate avea
viziuni si planuri marete ale unui viitor plin de iubire, sanatate, fericire si
prosperitate.
In timp ce ne focalizam constiinta asupra gandurilor
fericite, cine dirijeaza spectacolul? Subconstientul. Cum ne va administra
subconstientul problemele? Exact in modul in care a fost programat. Cand nu
suntem atenti, comportamentele mintii subconstiente pot sa nu fie propria
noastra creatie, deoarece cea mai mare parte a comportamentelor noastre
fundamentale au fost preluate prin observarea altor oameni, fara a le pune sub
semnul intrebarii.
 Deoarece comportamentele generate subconstient nu sunt in
general observate de mintea constienta, multi oameni sunt uimiti sa auda ca sunt
"exact" ca mama sau tatal lor – oamenii care le-au programat mintea
subconstienta.
Comportamentele invatate si credintele dobandite de la
alti oameni, cum ar fi parintii, persoanele apropiate si profesorii, s-ar putea
sa nu corespunda scopurilor mintii constiente. Cele mai mari impedimente in
calea realizarii succeselor la care visam sunt limitarile programate in
subconstient.
Aceste limitari nu numai ca ne influenteaza
comportamentul, dar pot juca si un rol major in determinarea fiziologiei si
sanatatii noastre. Dupa cum am vazut mai inainte [in carte], mintea joaca un rol
important in controlarea sistemelor biologice care ne tin in viata.
Natura nu a intentionat ca prezenta mintilor duale sa fie pentru noi
calcaiul lui Ahile. Aceasta dualitate ofera de fapt un avantaj minunat vietilor
noastre. Ganditi-va: daca am avea parinti si profesori constienti care sa
serveasca drept minunate modele vii, angajandu-se intotdeauna in relatii
frumoase cu ceilalti membri ai comunitatii si de pe urma carora toata lumea sa
aiba de castigat?
Daca mintea noastra subconstienta ar fi fost
programata cu astfel de comportamente sanatoase, am putea avea succes in viata
fara a fi macar constienti de asta!
Mintea subconstienta vorbeste si
nimeni nu raspunde
Mintea subconstienta nu detine o constienta de
sine similara celei posedate de mintea constienta. Mecanismul ei este mai
asemanator celui al unui tonomat incarcat cu programe comportamentale pregatite
de pornire imediat ce apare semnalul corespunzator din mediu si apasa pe butonul
de selectie. Daca ne displace un anumit cantec din tonomat, cat ne va ajuta o
discutie in contradictoriu cu masina pentru a-i reprograma lista de melodii?
Cand eram student am vazut de multe ori cate un coleg beat care injura
si lovea tonomatul care nu ii raspundea la solicitari. La fel, trebuie sa
realizam ca tipatul sau linguseala din partea mintii constiente nu poate schimba
"discurile" comportamentale programate din mintea subconstienta. Odata ce
realizam lipsa de eficienta a acestei tactici, putem inceta sa ne angajam intr-o
batalie intensa cu mintea subconstienta si sa abordam o modalitate clinica de
reprogramare a ei. A te angaja cu subconstientul intr-o lupta este la fel de
inutil ca lovitul cu piciorul in tonomat.
Acesta este un mesaj greu de
admis deoarece unul dintre programele pe care majoritatea dintre noi le-am
preluat cand eram copii e ca "puterea vointei este admirabila". Asa ca incercam
iar si iar sa nu tinem seama de programul subconstient.
Astfel de
eforturi au parte de obicei de diferite grade de rezistenta, pentru ca celulele
sunt obligate sa urmeze programul subconstient. Tensiunea dintre puterea de
vointa constienta si programele subconstiente poate duce la dezordini
neurologice grave.
O imagine care reprezinta pentru mine un motiv
puternic pentru care nu ar trebui sa provocam subconstientul provine din filmul
Shine. In filmul bazat pe o poveste adevarata pianistul australian David
Helfgott isi sfideaza tatal plecand la Londra sa studieze muzica.
Tatal
lui David, un supravietuitor al Holocaustului, programase mintea subconstienta a
fiului sau cu credinta ca lumea este un loc nesigur, ca viata i-ar putea fi
amenintata daca se va expune prea mult exteriorului. Tatal insista ca fiul sau
este in siguranta numai daca se afla in apropierea familiei.
In ciuda
programarii neobosite a tatalui sau, David stia ca era un pianist de prima clasa
care avea nevoie sa se rupa de parinti pentru a-si realiza visul. In Londra,
Helfgott a participat la o competitie in cadrul careia a interpretat "Al treilea
concert pentru pian" al lui Rahmaninov, piesa notorie pentru dificultatea sa.
Filmul arata conflictul dintre
mintea sa constienta, dornica de succes si mintea subconstienta, preocupata de
faptul ca a fi vizibil, a fi recunoscut pe plan international reprezinta o
amenintare la adresa vietii sale. In timp ce interpreteaza cu broboane de
sudoare cazandu-i de pe frunte, mintea constienta a lui Helfgott lupta pentru a
pastra controlul, iar mintea subconstienta, infricosata de posibilitatea de a
castiga competitia, incearca sa preia controlul corpului.
Helfgott se
forteaza constient sa se controleze tot timpul concertului, pana la ultima nota.
El lesina apoi, zdrobit de consumul de energie necesara luptei impotriva
programarii sale subconstiente. Pentru acea "victorie" asupra subconstientului
el plateste un pret mare: cand isi revine, este nebun.
Multi dintre noi
ne angajam in batalii mai putin dramatice cu mintea subconstienta cand incercam
sa anulam programarea primita cand eram copii. Uitati-va la abilitatea noastra
de a cauta slujbe la care esuam sau de a ramane intr-un loc de munca pe care il
uram, deoarece nu "meritam" o viata mai buna.
Metodele conventionale
pentru a suprima comportamente distructive includ medicamentele si terapia prin
discutii. Abordari mai noi promit sa ne schimbe programarea, admitand ca nu are
rost sa "discuti in contradictoriu" cu tonomatul nostru subconstient. Aceste
metode se bazeaza pe descoperirile fizicii cuantice care stabilesc legaturi
intre energie si gandire.
La modalitatile ce reprogrameaza comportamente
invatate anterior se poate de fapt face referire, in mod colectiv, prin termenul
"psihologia energiei" – un domeniu aflat in formare bazat pe Noua Biologie. Cat
de mult mai usor ar fi sa fim bine ingrijiti de la inceputul vietii, astfel
incat sa ne putem realiza potentialul genetic si creator.
Ar fi insa
mult mai bine sa devenim un parinte constient, astfel incat copiii si nepotii
nostri sa devina si ei parinti constienti, facand sa nu mai fie necesara
reprogramarea, rezultatul fiind o planeta fericita si plina de pace!
O sclipire in ochii parintilor: conceptia constienta si purtarea constienta a
sarcinii
Expresia "cand erai doar o licarire in ochii parintilor" evoca
fericirea parintilor iubitori care doresc cu adevarat sa conceapa un copil. Se
dovedeste a fi si o expresie care insumeaza ultimele rezultate ale cercetarii
geneticii care sugereaza ca parintii ar trebui sa cultive aceasta atitudine in
lunile de dinainte de a concepe un copil. Acea constienta si intentie care
promoveaza dezvoltarea poate produce un copil mai istet, mai fericit si mai
sanatos.
 Cercetarea arata ca parintii actioneaza ca ingineri
geneticieni pentru copiii lor in lunile de dinaintea conceptiei. In etapele
finale de maturizare a ovulului si a spermei, un proces numit "imprimare
genomica" ajusteaza activitatea grupelor specifice de gene care vor forma
caracterul copilului ce urmeaza a fi conceput.
Cercetarea sugereaza ca
ceea ce se intampla in vietile parintilor in timpul procesului de imprimare
genomica are o influenta profunda asupra mintii si organismului copilului lor –
un gand infricosator, dat fiind modul in care majoritatea oamenilor fac copii.
Verny scrie in 'Pre-Parenting: Nurturing Your Child from Conception':
"Exista o diferenta daca suntem conceputi cu dragoste, cu ura sau in graba si
daca o mama doreste sa ramana insarcinata... parintii procedeaza bine cand
traiesc intr-un mediu calm si stabil, fara dependente si ajutati de familie si
prieteni." E interesant ca aborigenii au recunoscut de mii de ani influenta
mediului in care va avea loc conceptia si ca inainte de conceptie cuplul isi
purifica ceremonial mintile si corpurile.
O cercetare consistenta
demonstreaza cat de importanta este atitudinea parintilor pentru dezvoltarea
fetusului, odata ce este conceput copilul. Verny scrie din nou: "Dovezile
stiintifice care au aparut in ultimul deceniu ne cer sa reevaluam capacitatile
mintale si emotionale ale copiilor nenascuti. Dupa cum arata studiile, acestia
[copiii nenascuti], fie ca sunt treji sau adormiti, se acordeaza la fiecare
actiune, gand si sentiment al mamei lor. Din momentul conceptiei, experientele
avute in pantece formeaza creierul si pun bazele personalitatii, temperamentului
emotional si gandirii superioare."
Este momentul sa accentuam acum ca
Noua Biologie nu este o revenire la vechile timpuri cand mamele erau blamate
pentru toate bolile neintelese de medicina, de la schizofrenie la autism. Mamele
si tatii participa impreuna la problemele legate de conceptie si sarcina, chiar
daca mama este cea care poarta copilul.
Ceea ce face tatal o afecteaza
profund pe mama, care, la randul ei, il afecteaza pe copilul aflat in
dezvoltare. De exemplu, daca tatal o paraseste pe viitoarea mama, care incepe
sa-si puna intrebari asupra abilitatii ei de a supravietui, acest abandon va
modifica profund interactiunea dintre mama si copilul nenascut. Similar, factori
sociali, cum ar fi lipsa unui loc de munca, a unei case, a ingrijirii medicale
sau razboaie nesfarsite care impun plecarea tatalui, pot afecta parintii si prin
urmare si copilul.
Esenta cresterii constiente a copiilor este ca atat
mamele cat si tatii au responsabilitati importante pentru ingrijirea unor copii
sanatosi, inteligenti, productivi si fericiti. Desigur ca nu putem da vina nici
pe noi, nici pe parintii nostri pentru esecurile noastre sau ale copiilor
nostri.
Stiinta ne-a indreptat atentia asupra notiunii de determinism
genetic, lasandu-ne in ignoranta in privinta influentei pe care o au credintele
asupra vietilor noastre si, ceea ce este mai important, a modului in care
comportamentele si atitudinile noastre le programeaza vietile copiilor pe care-i
crestem.
Majoritatea obstetricienilor sunt inca neinformati despre
importanta atitudinii parentale pentru dezvoltarea bebelusului. In conformitate
cu notiunea de determinism genetic de care sunt imbibati de cand erau studenti
la medicina, dezvoltarea fetusului este controlata intr-un mod mecanic de gene,
cu o mica contributie suplimentara din partea mamei.
In consecinta,
obstetricienii si ginecologii sunt preocupati doar de cateva subiecte prenatale
care o privesc pe mama: Mananca mama bine? Ia vitamine? Face regulat exercitii?
Aceste intrebari se focalizeaza pe ceea ce cred ei ca este rolul principal al
mamei: depozit de substante nutritive ce vor fi folosite de fetusul programat
genetic. Copilul aflat in dezvoltare primeste insa din sangele mamei cu mult mai
mult decat substante nutritive.
Odata cu acestea, fetusul absoarbe un
exces de glucoza, daca mama este diabetica sau un exces de cortizon si de alti
hormoni de lupta sau de fuga, daca mama este stresata continuu. Cercetarile
ofera acum explicatii despre cum functioneaza lucrurile. Daca o mama este
stresata, ea isi activeaza axul HPA (Hypothalmic-Pituitary-Adrenal –
"hipotalamic-pituitar-suprarenal"), care da raspunsuri de lupta sau de fuga in
conditii de pericol.
Hormonii de stres pregatesc corpul pregatesc pentru
angajarea intr-un raspuns de protectie. Odata ce aceste semnale maternale intra
in sangele fetusului, ele afecteaza aceleasi tesuturi si organe tinta ale
fetusului ca si la mama. In medii stresante, sangele fetusului curge
preferential spre muschi si creierul mic, furnizand substantele nutritive
necesare bratelor, picioarelor si regiunii creierului responsabila de
comportamentul reflex de salvare a vietii.
Sustinand functionarea
sistemelor care sunt insarcinate cu protectia, fluxul sanguin este facut sa
ocoleasca organele interne, iar hormonii de stres suprima functionarea partii
anterioare a creierului. Dezvoltarea tesuturilor si a organelor fetusului este
proportionala atat cu cantitatea de sange pe care o primesc acestea cat si cu
functia pe care o asigura.
Cand trec prin placenta, hormonii unei mame
ce sufera de stres cronic vor afecta profund modul de distribuire a sangelui in
fetus si vor schimba caracteristicile fiziologiei copilului.
La
Universitatea din Melbourne, cercetarile lui E. Marilyn Wintour pe oi gestante,
care sunt, fiziologic, asemanatoare oamenilor, au descoperit ca expunerea
prenatala la cortizon conduce la hipertensiune. Nivelul de cortizon din fetus
joaca un rol foarte important, acela de de reglare a dezvoltarii elementelor de
filtrare ale rinichilor, nefronii.
Celulele nefronului sunt legate
direct de reglarea echilibrului salin al organismului si sunt astfel importante
pentru controlul tensiunii sanguine. Cortizonul in exces absorbit de la o mama
stresata modifica formarea nefronilor fetusului. Un efect suplimentar al
excesului de cortizon este ca face ca sistemul mamei si cel al fetusului sa
treaca de la starea de crestere la o postura de protectie. Ca rezultat, efectul
de inhibare a cresterii al excesului de cortizon din uter face ca bebelusul sa
se nasca mai mic.
Conditiile suboptimale din uter care conduc la
bebelusi cu greutate scazuta au fost relationate cu un numar de boli ale
adultilor pe care Nathanielsz le rezuma in cartea Life In The Womb, incluzand
diabetul, bolile de inima si obezitatea. De exemplu, dr. David Barker de la
Universitatea din Southampton a descoperit ca un barbat care la nastere a
cantarit mai putin de 2,5 kg are sanse de a muri de o boala de inima mai mari cu
50% fata de altul care a avut greutatea la nastere mai ridicata.
Cercetatori de la Harvard au descoperit ca femeile care la nastere au
cantarit mai putin de 2,5 kg prezinta un risc de boli cardiovasculare cu 23% mai
ridicat decat femeile care s-au nascut cu greutatea mai mare. David Leon de la
London School of Hygiene and Tropical Medicine arata ca diabetul este de trei
ori mai intalnit la barbatii de 60 de ani care au fost mici si slabi la nastere.
Noua orientare asupra influentelor
mediului prenatal se extinde pana la studiul coeficientului de inteligenta, pe
care rasistii si deterministii genetici il corelau odata doar cu genele. In
1997, Bernie Devlin, profesor de psihiatrie la University of Pittsburgh School
of Medicine, a analizat cu atentie 212 studii anterioare care comparau
coeficientul de inteligenta al gemenilor, fratilor vitregi, parintilor si
copiilor lor.
El a concluzionat ca dintre factorii care determina
coeficientul de inteligenta, genele sunt importante in proportie de doar 48%.
Atunci cand efectele sinergice ale combinarii genelor mamei si tatalui sunt
factorizate, componenta reala mostenita a inteligentei scade pana la 34 %.
Devlin, pe de alta parte, a descoperit ca un efect semnificativ asupra
coeficientului de inteligenta il au conditiile din timpul dezvoltarii prenatale.
El arata ca pana la 51% din inteligenta potentiala a copilului este controlata
de factorii de mediu. Studii anterioare determinasera deja ca bautul sau fumatul
in timpul sarcinii pot duce la un coeficient de inteligenta scazut la copii (la
fel ca si expunerea la plumb in uterul matern).
 Viitori parinti trebuie sa fie constienti de faptul ca o
abordare gresita a sarcinii poate duce la reducerea inteligentei copilului.
Aceste schimbari ale coeficientului de inteligenta nu sunt accidente: ele sunt
direct legate de modificarile care apar in fluxul sanguin al unui creier
stresat.
In conferintele pe care le tin despre cresterea constienta a
copiilor, citez din cercetarile intreprinse, dar prezint si un film documentar
produs de o organizatie italiana preocupata de acest subiect, Associazione
Nazionale Educazione Prenatale, care ilustreaza grafic relatia interdependenta
dintre parinti si copiii lor nenascuti inca. In acest film, o mama se angajeaza
intr-o cearta aprinsa cu sotul sau, in timp ce femeii i se face o sonograma.
Se poate vedea clar cum se smuceste fetusul in momentul in care incepe
cearta. Fetusul alarmat isi arcuieste corpul si sare in sus ca de pe o
trambulina atunci cand discutia este punctata de spargerea unui pahar. Puterea
tehnologiei moderne, sub forma sonogramei, ajuta la inlaturarea mitului ca un
copil nenascut nu este un organism suficient de sofisticat pentru a reactiona la
altceva in afara de alimentatie.
Scopul programului proiectat de natura
Poate ca va intrebati de
ce evolutia a produs un sistem de dezvoltare a fetusului care pare atat de expus
la pericole si de dependent de mediul reprezentat de parinti. Este vorba de fapt
despre un sistem ingenios care ajuta la supravietuirea urmasilor dumneavoastra.
Copilul va creste cel mai probabil in acelasi mediu ca si parintii sai.
Informatia dobandita de la parinti, bazata pe perceptia pe care o au acestia
despre mediu, trece prin placenta si influenteaza fiziologia fetusului,
pregatindu-l sa se confrunte mai eficient cu exigentele vietii de dupa nastere.
Natura pregateste copilul pentru a supravietui in acel mediu. Inarmati
cu ultimele rezultate ale stiintei, parintii au acum posibilitatea de a alege.
Ei pot sa-si reprogrameze credintele limitatoare despre viata inainte de a aduce
pe lume un copil.
Importanta programarii parentale submineaza notiunea
ca trasaturile noastre, atat cele pozitive cat si cele negative, sunt
determinate in intregime de gene. Dupa cum am vazut, genele sunt formate,
ghidate si ajustate de experientele datorate mediului. Am fost invatati cu totii
ca abilitatile artistice, atletice si intelectuale sunt trasaturi transmise
genetic.
Insa oricat de "bune" ar fi genele cuiva, daca experientele din
perioada de crestere sunt impregnate de nervozitate, neglijare sau perceptii
incorecte, potentialul genelor va fi sabotat. De exemplu, actrita Liza Minelli
poseda genele de la superstarul Judy Garland si producatorul de film Vincente
Minnelli. Culmile pe care s-a ridicat in cariera Liza Minelli si esecurile din
viata personala sunt scenarii scrise de parinti si transmise mintii sale
subconstiente.
Daca ea ar fi avut aceleasi gene dar ar fi fost crescuta
de o familie de fermieri din Pennsylvania, mediul respectiv ar fi declansat o
selectie diferita a genelor. Genele care au facut-o capabila sa urmeze o cariera
de succes in lumea spectacolului ar fi fost probabil mascate sau inhibate de
cerintele culturale ale comunitatii agricole.
Un exemplu minunat de
eficienta a programarii constiente efectuate de parinti este jucatorul de golf
Tiger Woods. Desi tatal sau nu a fost un bun jucator de golf, el l-a plasat pe
Tiger intr-un mediu bogat in ocazii de a-si dezvolta si amplifica modul de a
gandi, abilitatile, capacitatea de concentrare si atitudinile unui mare jucator
de golf. Succesul lui Tiger este legat, fara indoiala, si de filozofia budista,
care a reprezentat una dintre contributiile mamei sale.
Genele sunt
intr-adevar importante, dar importanta lor este realizata doar datorita
influentei unei cresteri constiente efectuate de parinti si a bogatiei de ocazii
favorabile furnizate de mediu.
Mame si tati constienti
Obisnuiam sa-mi inchei conferintele cu avertismentul ca suntem personal
responsabili pentru tot ce ni se intampla in viata. O astfel de incheiere nu m-a
facut popular in randul audientei. O astfel de responsabilitate insemna prea
mult pentru majoritatea oamenilor.
Dupa o conferinta, o femeie mai in
varsta din public a fost asa de deranjata de incheierea mea incat a venit cu
sotul ei in spatele scenei si, cu lacrimi in ochi, mi-a contestat concluzia. Ea
nu si-a dorit nici o parte din tragediile pe care le traise. Acea femeie m-a
convins ca trebuie sa-mi modific finalul conferintei. Am realizat ca nu vroiam
sa contribui la a face pe nimeni sa se simta vinovat.
Ca societate,
suntem mult prea capabili sa scoatem pe altcineva tap ispasitor pentru
problemele noastre. Pe masura ce ne intelegem mai bine viata, devenim mai bine
echipati pentru a ne asuma responsabilitatea vietii noastre. Dupa o oarecare
deliberare, femeia din public a acceptat bucuroasa urmatoarea solutie: esti
personal responsabil pentru orice lucru din viata ta, dupa ce ai devenit
constient ca esti personal responsabil pentru orice lucru din viata ta.
Un om nu poate fi "vinovat" ca este prost ca parinte decat daca este
deja constient de informatiile descrise mai sus si le desconsidera. Odata ce
devii constient de aceste informatii, poti incepe sa le aplici pentru a-ti
reprograma comportamentul.
Si daca tot suntem la subiectul miturilor
despre actul de a fi parinte, este absolut fals ca esti acelasi parinte pentru
toti copiii tai. Al doilea tau copil nu este o clona a primului. In lumea ta nu
se intampla aceleasi lucruri care s-au intamplat cand s-a nascut primul tau
copil.
Credeam odata ca am fost acelasi parinte pentru primul meu copil
ca si pentru cel de-al doilea, care este foarte diferit de primul. Dar cand
mi-am analizat felul in care m-am purtat, am descoperit ca lucrurile nu au stat
asa. La nasterea primului copil, eram in facultate, care a reprezentat pentru
mine o perioada dificila, plina de munca si de nesiguranta.
Cand s-a
nascut cea de-a doua fiica a mea, eram un cercetator plin de incredere, gata
sa-mi incep cariera academica. Am avut mai mult timp si mai multa energie
psihica pentru a fi un parinte mai bun pentru amandoi copiii – prima mea fiica
era atunci un tanc ce abia invata sa mearga.
Alt mit despre care as dori
sa vorbesc este acela ca bebelusii au nevoie de foarte multa stimulare sub forma
diferitelor materiale si dispozitive de invatare vandute parintilor pentru a
mari inteligenta copiilor. Cartea scrisa de Michael Mendizza si Joseph Chilton
Pearce, Magical Parent, Magical Child, arata clar ca joaca, nu programarea, este
cheia pentru optimizarea invatarii si performatelor bebelusilor si copiilor.
Copiii au nevoie de parinti care sa le alimenteze intr-un mod jucaus
curiozitatea, creativitatea si capacitatea de a fi uimit. Este evident ca ceea
ce le trebuie fiintelor umane este hrana sub forma de iubire si abilitatea de
a-i observa pe cei mai in varsta traindu-si viata de zi cu zi. Cand bebelusii de
la orfelinate, de exemplu, sunt tinuti in patuturi si li se da doar de mancare,
fara schimburi de zambete si imbratisari, le apar probleme de dezvoltare de
lunga durata.
Un studiu efectuat asupra orfanilor din Romania, efectuat
de Mary Carlson, neurobiolog la Harvard Medical School, a concluzionat ca lipsa
de contact si atentie din orfelinate si spitalele pentru copii stopeaza
dezvoltarea copiilor si le afecteaza negativ comportamentul. Carlson, care a
studiat 60 de copii romani cu varste cuprinse intre cateva luni si trei ani,
le-a masurat nivelul de cortizon analizand mostre de saliva. Cu cat era mai
stresat un copil, stres determinat de nivelul mai mare decat cel normal al
cortizonului din sange, cu atat mai proaste erau consecintele.
Carlson
si alti cercetatori au facut cercetari si pe maimute si sobolani, demonstrand
existenta unor relatii cruciale intre atingere, secretia de cortizon (hormon al
stresului) si dezvoltarea sociala. Studiile lui James W. Prescott, fost director
la National Institutes of Health’s Human Health and Child Development, au aratat
ca maimutele nou-nascute lipsite de contact fizic cu mamele lor sau de contact
social cu alte maimute au dezvoltat profiluri anormale de stres si au devenit
sociopati violenti.
Dupa aceste studii, Prescott a efectuat o evaluare a
culturilor umane bazata pe modul in care isi cresc copiii. El a descoperit ca
daca membrii unei societati isi luau copiii in brate, ii iubeau si nu reprimau
sexualitatea, acea cultura era una pasnica, stabila.
Astfel de culturi
sunt caracterizate de parinti ce mentin un contact fizic pe durate mari de timp
cu copiii lor, ducandu-i, de exemplu, la piept sau in spate de-a lungul zile.
Prin contrast, societatile care isi priveaza bebelusii, copiii si adolescentii
de atingere de durata au inevitabil un caracter violent.
Una dintre
diferentele intre aceste doua tipuri de populatii este faptul ca multi dintre
copiii care nu au parte de contact fizic sufera de dezordini afective
somato-senzoriale. Aceasta boala este caracterizata de incapacitatea de a
suprima fiziologic nivelele ridicate de hormoni de stres care sunt premergatoare
episoadelor violente.
Toate aceste descoperiri ne fac sa realizam cauza
violentei care se raspandeste in Statele Unite. In loc de a fi de acord cu
apropierea fizica, practicile uzuale medicale si psihologice o descurajeaza
adesea. De la interventia nenaturala a medicilor in procesul natural al
nasterii, de exemplu, separand nou-nascutul de parinti pentru perioade extinse
in crese indepartate, pana la sfatuirea parintilor sa nu raspunda la tipetele
bebelusului din teama de a nu-l rasfata... astfel de practici, bazate pesemne pe
"stiinta", contribuie fara indoiala la violenta existenta in civilizatia
noastra.
Cercetarile referitoare la atingere – sau la lipsa acesteia –
sunt descrise detaliat pe site-ul http://www.violence.de
Ce putem spune
insa despre copiii romani care provin din medii lipsite de afectiune si devin
ceea ce un cercetator a numit "minunatii pline de viata"? De ce prospera unii
copii in ciuda antecedentelor pomenite mai sus? Pentru ca au gene "mai bune"?
Stiti deja ca nu cred asa ceva. Cel mai probabil este ca parintii lor au
asigurat un mediu prenatal si perinatal favorabil, precum si o alimentatie buna
in momentele cruciale pentru dezvoltarea copiilor.
Lectia pentru
parintii adoptivi este ca nu ar trebui sa pretinda ca vietile copiilor au
inceput din momentul in care au ajuns sub ocrotirea lor. Este posibil ca acei
copii sa fi fost deja programati de parintii naturali cu credinta ca nu sunt
doriti sau ca nu pot fi iubiti. In cazurile mai fericite, este posibil ca ei sa
fi primit mesaje pozitive de la ingrijitori, intr-o etapa cruciala pentru
dezvoltarea lor.
Daca parintii adoptivi nu vor fi constienti de
programarea pre si perinatala, ar putea fi incapabili sa se ocupe intr-un mod
realist de problemele post-adoptive. S-ar putea sa nu realizeze ca copiii nu
le-au venit sub forma de "pagini nescrise", mai ales ca noii nascuti nu vin pe
lume neafectati de cele noua luni petrecute in uterul matern. Este mai bine sa
realizeze existenta programarii si sa incerce, daca este necesar, sa o schimbe.
Mesajul este clar pentru parintii adoptivi sau naturali: genele copiilor
dumneavoastra le reflecta doar potentialul, nu destinul. Depinde de
dumneavoastra sa asigurati un mediu care sa le permita copiilor sa se dezvolte
pana la maximul permis de potentialul lor.
Observati ca nu sustin ca parintii
trebuie sa citeasca munti de carti despre cum sa fii parinte. Am cunoscut multi
oameni care sunt atrasi intelectual de ideile prezentate in aceasta carte. Insa
doar interesul intelectual nu este suficient. Si eu am trecut prin asa ceva.
Eram constient din punct de vedere intelectual de ideile pe care le-am prezentat
in aceasta carte, dar, inainte de a face un efort in directia schimbarii, aceste
idei nu au avut nici un efect asupra vietii mele.
Daca veti citi cartea
aceasta si veti crede ca e de ajuns pentru ca viata dumneavoastra si a copiilor
dumneavoastra sa se schimbe, veti face echivalentul inghitirii ultimei pilule
produsa de industria farmaceutica gandind ca va "rezolva" toate problemele.
Nimic nu este rezolvat pana nu faceti efortul de a schimba efectiv starea de
fapt.
 Iata provocarea pe care v-o adresez. Lasati temerile
nefondate sa dispara si aveti grija sa nu implantati frici inutile si credinte
limitatoare in mintile subconstiente ale copiilor. Si, ceea ce este mai
important, nu acceptati mesajul fatalist al determinismului genetic. Va puteti
ajuta copiii sa-si realizeze potentialul si va puteti schimba viata personala.
Nu trebuie sa "ramaneti credinciosi" genelor dumneavoastra.
Luati in
seama lectiile de crestere si protectie pe care le dau celulele si
transformati-va viata intr-o crestere de fiecare data cand este posibil. Tineti
minte ca, pentru fiintele umane cel mai puternic promotor al dezvoltarii nu este
scoala cea mai la moda, jucaria cea mai mare sau slujba cea mai bine platita.
Cu mult inainte de biologia celulara si studiile pe copiii din
orfelinate, parinti constienti si profeti ca Rumi au stiut ca pentru bebelusii
si adultii umani cel mai bun promotor al dezvoltarii este iubirea:
"O
viata fara Iubire este lipsita de valoare
Iubirea este Apa Vietii
Bea-o
pana la capat cu inima si cu sufletul" (sursa http://aim.active.ws) |
